28.02.2012

Petra, orasul de piatra ce sfideaza timpul

Localizat langa Wadi Musa, la o distanta de 262 km sud de Amma si 133 km nord de Aqaba, Petra – orasul de piatra - este cel mai renumit obiectiv turistic al Iordaniei.

Orasul Petra este jumatate sapat in peretii canionului, jumatate construit din piatra, imbinand elemente arhitecturale nabateeene, elenistice, romane si bizantine.

Temple, morminte, canale, tuneluri, cisterne, biserici, cladiri publice, baraje şi altare stau neclintite in fortareata muntoasa, precum intr-un seif natural urias. (Claudia Mosoarca)

Orasul, alaturi de intreaga zona, a ramas necunoscut lumii vestice pana in anul 1812, cand a fost descoperit de catre exploratorul elvetian Johann Ludwig Burckhardt. Pana atunci era considerat doar o legenda pentru lumea occidentala.

In scurt timp a captat atentia intregii lumi. Astfel, reprezentantii monumentelor mondiale, in cadrul programului UNESCO, au descris monumentul din valea Iordaniei drept "una dintre cele mai pretioase mosteniri culturale ale omenirii". In data de 6 decembrie 1985, orasul antic Petra a fost declarat monument mondial.

Petra reprezinta mostenirea nabateenilor, un popor arab venit acum peste 2000 de ani,in regiunea deşertică înaltă dintre Marea Moartă şi Marea Roşie, teritoriul Iordaniei de astăzi.

Nabateeni au reusit sa creeze in ultimele secole i.Hr si primul secol d.Hr, un regat extins pana in Siria, a carui capitala, Rekem (denumirea antica a orasului Petra), era plasata strategic intre peretii unui canion. Situata pe ruta caravanelor care aduceau matasuri din China, tamaie din Peninsla Arabiei si condimente din India, aceasta a inflorit de pe urma comertului.

Prin acest nod comercial treceau drumurile spre Gaza in vest, spre Bosra si Damasc in nord, spre Aqaba si Leuce Come peste Marea Rosie, si spre Golful Persic, peste desert.Caravanele opreau aici pentru a-si procura resursa cea mai importanta in desert, apa. Aceasta era colectata si stocata in cisterne adanci sapate in stanca.

Regatul Nabateean este cucerit in 106 e.n. de Traian si anexat Imperiului Roman, ca parte a provinciei Arabia, cand Corneliu Palma era guvernator al Siriei.

Un secol mai tarziu, in timpul domniei lui Alexandru Sever, cand orasul se afla pe culmea dezvoltarii sale, are loc si sfarsitul ridicarilor masive de monumente datorita, probabil, invaziei neo-persane a Imperiului Sassanid.

Un alt centru comercial,cel de la Palmyra, Siria, crescuse in importanta si atragea marea parte a comerciantilor, ducand astfel la o scadere in importanta a orasului Petra.

Un moment crucial in dezvoltarea orasului il constituie cutremurul din 363 care distruge multe constructii, in special cele care asigurau aprovizionarea cu apa.

În secolul al VI-lea, teritoriul cade sub stapanirea arabilor, iar sase sute de ani mai târziu cruciatii construiesc la Petra un fort.

In ciuda scaderii importantei sale comerciale, orasul nu a fost parasit de locuitorii sai, acestia ramanand aici din motive religioase. Epifanie de Salamina (315-403) scrie ca in vremea sa, un mare praznic a fost tinut in orasul Petra, in data de 25 decembrie, in cinstea fecioarei Chaabou si a fiului ei, Dushara.

0 comentarii

Trimiteţi un comentariu

:))

Persoane interesate